Coş
  -10% REDUCERE LA URMĂTOAREA ACHIZIȚIE
  TRANSPORT GRATUIT PESTE 590 RON
  RETURUL PRODUSELOR ÎN 30 DE ZILE

Cele mai bune 5 aplicații pentru antrenament

Un stil de viață sănătos este ceva care devine din ce în ce mai important în viața noastră. Pentru unii este vorba doar de imagine, pentru alții mișcarea este o parte integrantă a vieții lor. Din fericire, trăim într-o perioadă în care nu este o problemă să găsim o motivație. Pe vremuri ca să facă mișcare, omul trebuia să se motiveze singur, astăzi se năpustesc din toate părțile asupra lui. Siluete sportive pe rețelele de socializare, o mulțime de evenimente sportive, curse de amatori și competiții practic aproape în fiecare weekend. La această motivație mai contribuie și tehnologia, și mulți se bucură de monitorizarea și evaluarea activităților lor. De aceea am ales cele mai bune 5 aplicații pentru antrenament.

Nike Training Club

Pentru unii poate fi descurajant faptul că, una dintre cele mai mari companii din producția de îmbrăcăminte sport și încălțăminte se află în spatele dezvoltării acestei aplicații. Preocupările în cazul acesta nu își au rostul. Nike Training Club este una dintre cele mai bune aplicații de pe piață. În plus, este gratuită, iar planurile de antrenament puteți descărca și offline dacă mergeții undeva la o cabană fără a avea acces la internet. Aici se află zeci de planuri de antrenament pentru începători și avansați. Durata planurilor este în intervalul de 4-6 săptămâni, suficient pentru a începe să observați rezultatele pozitive. În plus, antrenamentele sunt echilibrate dar în același timp variate. Vă puteți concentra pe cardio, yoga sau antrenament de forță. Antrenamentele individuale durează între 15-45 de minute, astfel nu vă vor lua prea mult timp, însă, veți vedea efectul. În plus, pentru a nu vă pierde motivația, vă puteți conecta cu prietenii din aplicație și vă puteți compara performanța între ei. Unii s-ar putea bucura de colectarea realizărilor, unii pentru medalii obținute pentru realizări, ceva de genul jocurilor pe calculator. Aplicația Nike Training Club este extrem de diversă, pe lângă aceasta vă atragem atenția și asupra aplicației sale soră, Nike Run Club, care este axată pe alergare.

Strava

Această aplicație este considerată de mulți ca fiind una dintre cele mai bune aplicații din lume. Strava este cea mai populară printre bicicliști, dar este folosită și de mulți alergători. Strava a devenit cea mai folosită aplicație sportivă din lume, care vă monitorizează performanța, precum ar fi viteza, ritmul la alergare, dacă ai un monitor de ritm cardiac, atunci și ritmul cardiac actual. Cu toate acestea, cel mai mare beneficiu al Strava este comunitatea sa de utilizatori, care practic formează propria rețea socială. În versiunea gratuită veți avea acces la funcțiile de bază, ușa către posibilități aproape nelimitate se deschide odată cu achiziționarea unei versiuni premium. Mulți sunt „uimiți” de segmentele măsurate. Acestea sunt secțiuni de pe hartă, precum ar fi o pajiște dreaptă sau o urcare abruptă, al cărui timp de finalizare vă va fi măsurat automat. Timpul dvs. este numărat în tabel și vă puteți compara segmentul nu numai cu străinii, ci și chiar cu prietenii. În plus, dacă undeva în pădurea sub poalele unui deal veți întâlni pe cineva cu un telefon mobil în mână, care dă maximum din el, veți știi că poate ați găsit un viitor partener datorită Strava. O caracteristică interesantă este editorul de traseu. De asemenea, vă puteți înscrie și la un club sportiv, unde vă puteți monitoriza activitatea în clasamentul cluburilor. Strava este o aplicație ideală pentru cei care nu trebuie doar să-și monitorizeze activitățile, ci și să se compare cu ceilalți.

Sworkit

Sworkit este o aplicație ideală pentru a vă crea un obicei. Mulți începători au probleme în a rezista să facă exercițiile chiar de la început. Aplicația Sworkit este foarte clară și o poate folosi oricine. La alegere există 4 tipuri de exerciții, de forță, cardio, stretching și yoga. În fiecare dintre aceste exerciții, puteți alege apoi să vă concentrați pe o anumită parte a corpului, precum ar fi pieptul sau picioarele. Sworkit este ideal pentru persoanele care sunt mai mereu ocupați, deoarece pot alege durata antrenamentului. Pentru oamenii prea ocupați, există chiar și antrenamente de 5 minute. În timpul antrenamentului, veți viziona un videoclip în care veți putea vedea cum să efectuați corect exercițiul. După fiecare exercițiu efectuat este o pauză scurtă, astfel încât să puteți expira și să continuați cu următorul exercițiu. În plus, vă puteți seta un obiectiv zilnic sau săptămânal, aplicația va monitoriza activitatea și notificările dvs., și vă va aminti că este timpul să faceți antrenament. Este vorba despre un concept foarte simplu, dar eficient și datorită videoclipurilor ilustrate ale exercițiilor individuale, veți ști că le veți învăța corect.

Madbarz

Madbarz este o altă aplicație axată pe antrenamentul din confortul casei dvs. Se concentrează pe antrenamentele de circuit foarte populare de astăzi. Întrucât aplicația este gratuită, este o modalitate foarte plăcută ca să încercați antrenamentul în circuit pe cont propriu. Este o modalitate bună pentru persoanele care doresc să înceapă să facă antrenament, dar le este rușine. Astfel, pot alege antrenamente circulare pentru începători, ulterior și pentru avansați, totul în confortul propriei sufragerii. La început, va trebui să completați vârsta, greutatea și eventual un obiectiv pe care doriți să-l atingeți. Pe baza acestui lucru, aplicația vă va recomanda un plan de antrenament cel mai potrivit pentru atingerea obiectivului dvs. Pentru antrenamentul efectuat veți obține puncte, pe baza cărora veți avansa la nivelul superior. Pentru unii utilizatori, este benefic faptul că, aplicația Madbarz are propriul site web, astfel încât să vă puteți bucura de antrenament și de pe un ecran mai mare.

Endomondo

O altă aplicație extrem de populară și universală. Endomondo este una dintre cele mai populare aplicații din lume. Motivul este evident, este aproape una dintre cele mai universale aplicații. Ciclismul, alergarea, înotul, chiar și artele marțiale sunt exerciții, ce le puteți urmări prin aplicația Endomondo. Un alt avantaj este o comunitate puternică cu care vă puteți împărtășii realizările sau da sfaturi despre trasee interesante din zonă. Sportivii din întreaga lume își pot împărtăși realizările. De asemenea, puteți seta alerte pentru a vă doborâ propriile recorduri, astfel încât să aveți în continuare o imagine de ansamblu asupra îmbunătățirilor. Versiunea de bază este gratuită, dacă veți dori statistici mai detaliate, există la dispoziție și o versiune plătită.

Indiferent de aplicația pe care alegeți să o utilizați, important este să perseverați. Aceste aplicații vă pot ajuta foarte mult ca motivație și vă pot oferi ceva în plus pentru a face sport, dar dvs., trebuie să vă ridicați singuri de pe canapea. Dacă veți decide să faceți acest lucru, amintiți-vă că experiența de utilizare a acestor aplicații va fi mai bună cu un ceas smart. O gamă largă de accesorii pentru un ceas smart, precum ar fi dispozitive sau ambalaje întărite, veți putea găsi și în magazinul nostru online doopshop.sk, datorită cărora veți aștepta și mai mult antrenamentul dvs.

   Transport gratuit

   Pentru achiziții de peste 590 RON

   Garanție de returnare produs

   Returul produselor în 30 de zile

   Magazin verificat

   Peste 250 000 de clienți mulțumiți

   Achizitie sigură

   Certificat SSL